Mihai Şora este unul dintre cei mai mari filosofi contemporani ai Europei. Născut la 7 noiembrie 1916, eseistul şi gânditorul Mihai Şora este fiu al unui preot ortodox.
După studii de filozofie la Universitatea din București (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre alții, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obținut titlul de doctor în filozofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre Național de la Recherche Scientifique.
Revenit în țară, se dedică unei vaste activități editoriale, regândind din temelii colectia „Biblioteca pentru toți”, în care vor apărea în anii 1970, 1980 și 1990 cele mai importante cărți ale culturii universale.
Din anii ’70 a început să publice dialoguri filozofice în revistele literare, care mai târziu vor alcătui cărți de referință în filozofia românească.
După 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și a ocupat fotoliul de ministru al Învățământului în primul guvern de după revoluție.
În anul 1990, în primul guvern român post-revoluţionar, lui Mihai Şora i s-a propus portofoliul Învăţământului – a fost primul ministru al Învăţământului în guvernul condus de Petre Roman.
După mineriada din iunie 1990, după ce Ion Iliescu mulțumește minerilor, Mihai Şora şi-a dat demisia din funcţia de ministru.
Astăzi, când împlinește 104 ani, Mihai Șora declară: ”Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare.Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare.Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea.
Mihai Șora7 noiembrie 2020P.S. Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Sunt calde mângâieri care mă bucură și îmi dau putere.
Sursa : mesajul.ro
