O anchetă a început la Jandarmerie după ce o angajată, aflată în timpul liber, a fost descoperită în timp ce avea asupra sa pliculeţe cu o substanţă suspectă.
Conţinutul au fost trimis la laborator pentru a se afla dacă este vorba despre droguri.
La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a dispus în regim de urgenţă ca o comisie de control să verifice toate aspectele legate de conduita profesională a ofiţerului, de raporturile de muncă cu ceilalţi angajaţi ai Brigăzii Speciale, pentru a identifica proactiv dacă au existat indicii care ar fi putut arăta un comportament care nu este in concordanţă cu conduita şi statutul unui cadru militar.
De asemenea, din ordinul comenzii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, s-a dispus începerea procedurii disciplinare prealabile”, au anunţat jandarmii.
Ofiţerul beneficiează de consiliere psihologică din partea specialiştilor din cadrul unităţii, au mai anunţat jandarmii.
„Imediat după încheierea verificărilor şi comunicarea de către instituţiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislaţia în vigoare. Din păcate, în ciuda eforturilor conjugate ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne de a eradica această situaţie, acest moment ne arată că inclusiv cei care sunt în poziţii de autoritate şi responsabilitate, nu sunt imuni la provocările şi ispitele societăţii.
De asemenea, este important să subliniem că Ministerul Afacerilor Interne are capacitatea de a identifica şi aborda aceste cazuri, chiar şi atunci când implică membri ai propriilor structuri. Asta demonstrează angajamentul Ministerului pentru integritate şi respectarea legii, indiferent de rangul sau poziţia persoanei implicate”, a precizat Jandarmeria.
Cazul a fost preluat de reprezentanţii BCCO Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor.
sursa Mediafax