Ana Maria Popescu este din nou în fruntea clasamentului mondial la spadă. Stelista a terminat pe locul secund etapa de cupa mondială de la Havana, după ce a cedat în finala în faţa polonezei Zamachowska.
În ierarhia mondială, Ana Maria Popescu a acumulat, conform gândul.info, 176.000 de puncte, devansând-o pe chinezoaica Sheng Lin, care are 161.000 de puncte. Podiumul este completat de Man Wai Vivian Kong, din Hong Kong, care are 155.000 de puncte. În top 100 se mai află româncele Maria Udrea (locul 57, 29.500 de puncte) şi Amalia Tătăran (locul 66, 25.000 de puncte).
La Cupa Mondială de la Havana, Ana Maria Popescu le-a învins pe Maria Obraztsova (Rusia), Kseniya Pantelyeyeva (Ucraina), Olena Kryvytska (Ucraina), Sun Yiwen (China) şi Marie-Florence Candassamy (Franţa). În finală, sportiva de la CSA Steaua a pierdut contra polonezei Aleksandra Zamachowska.
„Tuşă cu tuşă, asalt după asalt… am construit, am punctat, m-am bucurat, am greşit, m-am supărat, am luat-o de la capăt şi tot aşa până în finală! Mai aveam un singur pas până la aur, dar nu şi soluţii! Oricât a încercat domnul Popa să întoarcă scrima pe toate părţile şi indiferent cât au ţipat fetele din tribună, uneori chiar trebui să accepţi că adversarul este mai bun! Te înclini, îl feliciţi şi te mulţumeşti că tot ce ai putut să faci mai bine astăzi a fost medalia de argint”, a fost mesajul transmis de Ana Maria Popescu, pe Facebook, după competiţia de la Havana.