Guvernul Orban va adopta, în această săptămână, o ordonanță de urgență pentru a amâna până la 1 iulie 2020 plata alocațiilor dublate pentru copii, a declarat, pentru G4Media.ro, vicepremierul Raluca Turcan.
„Pentru că PNL este într-un dialog continuu cu președintele Klaus Iohannis, promulgarea de astăzi a legii privind alocațiile va fi completată de o Ordonanță de Urgență a Guvernului. Actul normativ va proroga intrarea în vigoare a legii de dublare a alocațiilor până la prima rectificare bugetară din acest an, la începutul lunii iulie, așa cum prevede legea responsabilității fiscal-bugetare”, a declarat Raluca Turcan.
Vicepremierul dă vina pe politica falimentară a fostului guvern, care a generat o presiune asupra bugetului de stat.