de Mihai Sărmășan
La finalul meciului de duminică câștigat de echipa sa, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud în fața SCM Craiova, Horațiu Pașca, antrenorul echipei de pe locul 2 la acest moment în Liga Florilor, a avut o opinie despre schimbarea sistemului competițional din handbalul feminin românesc.
„Cred că ceea ce se dorește este creșterea spectaculozității și un număr cât mai mare de jocuri echilibrate și aici vorbim de play-off și play-out, pentru că odată împărțite echipele în acele grupe, valorile se nivelează. Nu știu dacă e bine sau rău acest lucru, dar cert este că cu acest sistem, fiecare echipă va juca un număr de 22 de meciuri. Dacă am fi 16 echipe și am juca fiecare cu fiecare, ar fi un număr de 30 de meciuri pe sezon.
Cred că intenția celor de la FRH e să niveleze un pic valorile și echilibrul într-o partidă și sa aibă cât mai multe meciuri mai importante și garantez eu că în play-off toate meciurile vor fi la fel. Cred eu că un număr mai mic de meciuri în campionat, dar mai echilibrate valoric, ar oferi și echipelor românești care evoluează în competițiile europene, un alt ritm, întâlnind adversari de calibru permanent și mai mult timp de odihnă. E doar un punct de vedere al meu, iar ce va hotărî Federația, fiindcă în campionatul asta jucăm, o să ne adaptăm și o să încercăm să scoatem maxim din ce ne propunem.„
În ceea ce privește părerea lui Adi Vasile, antrenorul lui CSM Bucuresti, liderul la zi din Liga Florilor și echipă calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, o redăm mai jos în integralitate.
„Într-un handbal cu 14 echipe avem deja o serie de actori care abia supraviețuiesc pe prima scenă, iar nu de mult am avut un exemplu de formație promovată, dar care s-a desființat înainte de startul ediției de prima ligă. 2 echipe în plus ar oferi la prima vedere un avantaj – alte 2 centre cu handbal feminin de liga 1 – dar dacă s-ar păstra sistemul competițional vechi, cu alte 4 etape suplimentare. În plus există riscul real de a diminua considerabil nivelul calitativ al primei ligi (și așa în suferință) și aproape dezintegrarea ligii a 2-a – mai ales odată cu introducerea campionatului de tineret! Foarte posibil să nu existe suficientă „forță de muncă” pe plan național pentru a acoperi toate aceste nevoi!
Handbalul românesc se confruntă în acest moment cu mult prea multe planuri și idei pe care ar trebui să le implementeze imediat și există riscul de a distruge și ceea ce încă mai funcționează. Poate că ar fi mult mai indicat ca lucrurile să fie implementate treptat, cu un plan pe termen mediu și lung, pentru că aceasta este cu adevărat o STRATEGIE. În niciun caz o impunere forțată de norme și proceduri, conturate peste noapte, fără consultări și fără nicio bază reală.
Ce avem acum:
Legea 40 – 3 jucătoare din România permanent în teren, 60 minute (interpretare FRH a ordinului de Ministru). Aduce un plus pentru națională? NU. Crește artificial prețul jucătoarelor din România? DA. Discriminatoriu pentru o țară din UE? DA. Singurul criteriu care ar trebui să stea în picioare la nivel de performanță sportivă este VALOAREA! Nu vârsta, nu pașaportul, nu culoarea părului. Iar dacă în România sunt astăzi jucătoare de top ale lumii (pentru că și acele criterii de performanță o impuneau, deși cu niște costuri inexplicabile – iată că și aceasta este tot o formă de a susține handbalul românesc, dacă banii sunt folosiți în direcția corectă) ar trebui să reprezinte modele pentru tinerele handbaliste care trebuie să își câștige prin muncă dreptul de a juca în prima echipă a clubului! Pentru că nicio tânără de valoare nu are nevoie de legi sau ordine pentru a-și găsi locul!
Lege „30% din bugetul clubului către CCJ”: poate prima măsură cu adevărat gândită și care poate avea un impact real asupra viitorului!
Înființarea campionatului de tineret – propunere deja votată și adoptată de CA FRH, cu implementare din sezonul 2023/24 (nu sunt încă normele, dar ideea a prins contur) – cel mai bun mod de a crea cadrul propice unui tânăr de a se dezvolta după finalizarea junioratului! Adversari de același calibru, multe minute de joc, vitrină excelentă pentru handbalul de top. Excepțiile vor sări poate acest pas și vor ajunge direct la prima echipă, pentru că VALOARE nu are nevoie de pașaport sau ordin de ministru.
Pentru toate aceste lucruri avem nevoie de antrenori pregătiți cu adevărat, infrastructură (săli, poziții de antrenament/joc, costurile înființări unei echipe de tineret sunt deja considerabile pentru orice club), buget considerabil alocat sectorului juvenil (30% din total buget). Unele cluburi care s-au preocupat atent de susținerea copiilor, au deja de multă vreme piramida educațională deja implementată!
Cu alte cuvinte muncesc și contribuie deja la dezvoltarea handbalului, sunt pregătite se aloce un buget consolidat CCJ-urilor și totodată să construiască un campionat de tineret! Plătesc taxe de transfer! NU este oare suficient??!! Mai avem nevoie de alte reguli sau ordine? Asta înseamnă STRATEGIE și cine crede că rezultatele se vor vedea a doua zi sau că 3 românce pe teren o să ducă România în finala campionatului mondial sau european următor se înșală amarnic. România NU are astăzi fondul de jucătoare necesar pentru a îndeplini toate aceste „criterii și reguli” și să păstreze în același timp și un nivel decent al calității!
Ce se vrea în viitor:
creșterea numărului de echipe din prima liga (2 echipe în plus)
modificarea sistemul competițional
înăsprirea amenzilor aferente „Legii 40”
Orice om care trudește în handbal se gândește la echipa națională și își dorește să vadă produsul muncii lui îmbrăcând echipamentul tricolor. Dar nu este însă singurul său obiectiv. Performanța se realizează și la nivel de club și nu ar trebui blocată, distrusă sau marginalizată pentru un unic interes. Construcția și dezvoltarea trebuie să includă ambele direcții, să se realizeze gradual și organic, nu prin măsuri populiste și false accelerări ale unui proces care cere timp și implicare. Pentru că nu există performer care să ajungă la medalia de aur doar pentru că deține un anumit tip de pașaport.
Status quo: o echipă care evoluează astăzi în liga campionilor sau european league, la care se adaugă meciuri de Liga Florilor, cupa României și jocuri de echipă națională „condamnă” jucătoarele de top spre o corvoadă de 55-60 de meciuri pe sezon, într-un interval de 8 luni de fapt (septembrie-mai). Cu alte cuvinte o medie de 7 meciuri pe lună în intervalul amintit, ceea ce este enorm, ținând cont de intensitate, deplasări, timp redus de refacere, etc.
Orice modificare de sistem ar trebui să pornească de la 2 chestiuni clare: mai multă atractivitate și interes (marketing, drepturi TV, fani) & sănătatea și integritatea jucătorilor (nr de meciuri, program competițional). Și în niciun caz să nu se ghideze după interesele de moment sau de grup, pentru că o modificare are implicații pe termen lung.
Un sistem cu 16 echipe, împărțite în 2 serii va aduce extrem de multe discuții despre criteriile care stau la baza acestei „repartizări” în grupe. Varianta simplista „locurile impare într-o grupă – locurile pare în cealaltă” nu este nici pe departe echitabilă (1-3-5-7 este mai puternică decât 2-4-6-8) și în plus va genera multe scenarii pe final de sezon, atunci când echipele din partea a doua a clasamentului își pot face calcule și își pot „alege” grupa de anul viitor. Nici criteriul geografic nu reprezintă o soluție, atât timp cât sudul și estul țării găzduiesc mult mai multe „forțe” decât nordul, centru și vestul țării. Ca să nu mai discutăm despre faptul că în trecut Federația maghiară a testat timp de 5 ani un astfel de format, cu 16 echipe, 2 grupe și play-off/play-out, dar nu a funcționat și a revenit la 14 echipe.
Un alt aspect este legat de oportunitatea și legalitatea modificării regulilor, în timpul jocului! Poate că ar trebui anunțat de acum pentru ediția 2024/25 sau poate și mai indicat ar fi să punem toate cluburile la masă pentru a dezbate cu argumente, o serie de variate și potențiale soluții!
Cum este la alții?
Franța
14 echipe, tur/retur (26 meciuri)
Danemarca
14 echipe, tur/retur + playoff. Primele 8 echipe împărțite în 2 grupe (alte 6 meciuri) + primele 2 clasate joacă semifinale, apoi finala. (34 meciuri). Câștigătoarea sezonului regulat merge în CL. Câștigătoarea întregului sezon se duce pe al 2 lea loc de CL.
Norvegia
12 echipe, tur/retur + play off primele 8 după cum urmează: locul 1 alege cu cine vrea să joace dintre locurile 7 și 8. Locul doi alege dintre 6 și 7/8 apoi locul 3 dintre 5 sau 6/7/8, iar locul 4 ia ce rămâne. Se joacă 2 din 3 atât în sferturi, cât și semifinale și finală. (22 meciuri + 6 minim de play-off)
Din 2023/24 se crește la 14 echipe (26 meciuri) – nu știu dacă mai rămâne sau nu playoff.
Rusia
12 echipe, tur/retur + play off. După sezonul regula, primele 2 echipe se duc în semifinale, locurile 3-6 joacă „sferturi”, apoi se împerechează cu semifinalistele, apoi finala. După sezon regulat meciurile eliminatorii se joacă după sistemul „cel mai bun din 3 partide”.
Ungaria
12 echipe, tur/retur – primele 4 se duc in play off unde se joacă după sistemul „cel mai bun din 3 partide”. (22+4minim=26meciuri). Locurile 5-8 și 9-12 joacă meciuri de stabilire a clasamentului final, tur/retur (6 meciuri in plus). Ultimele 2 retrogradează.
Timp de 5 ani s-a experimentat un sistem cu 16 echipe, împărțite în 2 grupe, care nu a dat randament.
Este evident că ar însemna să avem campionatul cu cel mai mare număr de echipe dintre cele mai importante întreceri ale Europei, în condițiile în care sistemul național de formare pentru copii și juniori nu „produce” nici pe departe atât de mulți jucători precum țările mai sus menționate. Nici din punct de vedere numeric, dar nici calitativ. Și nici la nivel de infrastructură nu putem afirma că excelăm. Credem că e important să încercăm să replicăm modele de succes, testate de alții înainte, iar dacă Ungaria a revenit la 14 echipe, înseamnă că ceva nu a funcționat corespunzător pentru o țară care are handbalul printre prioritățile sportive naționale. Pe de altă parte ar fi anormal ca prima liga să alinieze un număr superior de echipe față de eșalonul secund, unde mai punem că apare și un campionat de tineret! Iar dacă pentru zona de tineret se dorește o prezență ceva mai numeroasă, nu ar fi o problemă ca celor 14 echipe de primă ligă care ar trebui obligatoriu să formeze echipe de tineret să li se alăture alte cluburi care ar activa în liga a 2-a, dar care și-ar dori o prezență și în campionatul de tineret!
Din punct de vedere atractivitate și calitate (mass media, marketing, suporteri, valoare ) un campionat cu 12 echipe, cu play-off și play-out ar garanta un handbal superior – suntem însă convinși că nu este o idee pe placul majorității din Liga Florilor, deși ar fi o soluție mult mai aproape de adevărurile României.
Având în vedere cele de mai sus CSM București consideră că în acest moment nu este oportună o modificare de sistem competițional actual și în niciun caz nu ar trebui mărit numărul de echipe din prima ligă. Jucătoarele/jucătorii sunt deja supuse/supuși unui ritm infernal și se observa că mari jucători ajung aproape de burn-out și decid să pună cariera sportivă în așteptare, pentru o normalizare a vieții personale (ex. Dimitrieva, Viakhirieva și, mai nou, Mikel Hansen).
Vă mulțumim și suntem oricând gata pentru a sprijini orice proiect viabil al Federației, orice proiect care poate aduce plus valoare handbalului românesc!„
