A murit Vasile Dîba, primul campion olimpic la kaiac din istoria României
Fostul campion olimpic şi mondial la kaiac Vasile Dîba a decedat la vârsta de 69 de ani, a transmis Clubul Sportiv Dinamo
Astăzi, sportul românesc a mai pierdut un mare campion! Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti deplânge trecerea la cele veşnice a unuia dintre cei mai valoroşi sportivi din istoria clubului, Vasile Dîba.
Născut la data de 24 iulie 1954, în localitatea Jurilovca din Tulcea, Vasile Dîba s-a stins astăzi din viaţă, la vârsta de 69 de ani. Vasile Dîba a fost unul dintre cei mai valoroşi kaiacişti români, un talent înnăscut, un om modest şi cu un caracter de campion.
Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, se menţionează pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Dîba a fost primul campion olimpic al kaiacului românesc, el cucerind medalia de aur în proba de 1.500 m la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. În palmaresul său mai figurează alte trei medalii olimpice, bronz (1.000 m) în 1976, la Montreal, respectiv argint (1.000 m) şi bronz (1.500 m) în 1980, la Moscova.
De asemenea, el a cucerit la Campionatele Mondiale cinci medalii de aur şi două de argint.