Un bărbat a câştigat la loterie 30 de milioane de dolari, dar refuză să îşi informeze familia
Un bărbat din China a câştigat la loterie 30 de milioane de dolari, dar nu le-a spus soţiei sau fiului despre câştig, susţinând că banii îi vor face „aroganţi şi leneşi”.
Potrivit South China Morning Post, bărbatul a fost identificat ca fiind Li din regiunea Guangxi Zhuang.
El a cumpărat 40 de bilete la loterie, cu 11 dolari, fiecare bilet conţinând aceleaşi 7 numere. Au ieşit toate cele 7 numere, iar bărbatul a câştigat marele premiu.
El a ridicat premiul pe 24 octombrie şi chiar a donat 684.992 de dolari în scopuri caritabile.
Bărbatul a ales un personaj de desene animate când a ridicat banii.
Nu le-am spus soţiei şi fiului meu. Mă îngrijorează că s-ar putea simţi superiori celorlalţi şi nu vor munci sau studia din greu în viitor”, a declarat bărbatul, citat de publicaţie.
Conform legislaţiei chineze, el va fi impozitat cu 43 de milioane de yuani, iar după ce va dona 5 milioane de yuani în scopuri caritabile, va duce acasă 171 de milioane de yuani (24 de milioane de dolari).