Ieri a fost sărbătorită Ziua Limbii Române. Care este istoricul acestei sărbători ? 31 August 1989, Sovietul Suprem( Parlamentul) al RSS Moldovenești, proclamă limba română ca limba de stat și revenirea la grafia latină. Această minune a durat până în anul 1994.
Partidul Agrar din Moldova, care atunci era majoritar în Parlamentul de la Chișinău, a introdus, la realizarea Constituției Republicii Moldova, acel cunoscut Articol 13 care prevede că limba vorbită este moldovenească, și nu română.
Toate guvernările de atunci, mă refer în special la cele pro-europene, nu au modificat acel articol. Asta chiar dacă există o decizie a Curții Constituționale de la Chișinău care spune clar și răspicat că Declarația de Independență prevalează Constituției.
Asta în timp ce veneau la București și ne turnau povești că suntem frați. Bineînțeles că pentru bani. Pe principiul:” mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic.”
Adevărata durere a acestei sărbători e faptul că am uitat de românii din Ucraina. Nu doar că am uitat, dar uneori ne mai și batem joc de ei.
Acolo se petrece o tragedie despre care observ că presa din România, cu unele mici excepții notabile, nu prea vorbește.
Statul ucrainean lichidează , încetul cu încetul, tot ceea ce este românesc.
Prima lor țintă este școala. Copilul român nu trebuie să își mai cunoască limba și istoria. Apoi, prin intermediul unei reforme administrative, sunt dezbinate raioanele în care majoritari sunt români.
Presă de limba română, exceptând bucpress și alte câteva publicații, nu prea există. Statul român ar trebui să investească în crearea de posturi radio și tv de limbă română în Ucraina. Propunere valabilă și pentru Serbia.
Paul Szasz Sebeș
