Constantin Brâncuși s-a născut la data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj,fiind cel de-al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi, făcându-și cunoscută îndemnarea la lucrul manual,în timpul unei perioade de ucenicie în Craiova, prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie.
După terminarea școlii (1894-1898), vine la București unde termină Școala de bellearte în 1902. Cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, timp de doi ani, între 1900 și 1902, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.
Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.
În 1904, pleacă din Viena spre Munchen, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, capătă o pneumonie infecțioasă și, după perioada de recuperare într-un spital de maici, face cu trenul restul drumului spre Paris.
În 1905, reușește să intre la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercie până în 1906, când părăsește școala ca urmare a atingerii limitei de vârstă. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic). În același an, 1906, a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris, iar un an mai târziu, 1907, creează prima versiune a „Sărutului”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu Jiu. În același an, închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany, apoi deschide prima expoziție în SUA la Photo Secession Gallery din New York, care provoacă o enormă senzație. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor.
La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Activitatea creatoare a lui Brâncuși se manifestă în toată amploarea ei până în 1940, operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datând din această perioadă. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
În epoca realismului socialist, în România Brâncuși a fost contestat ca unul dintre reprezentanții formalismului burghez cosmopolit, însă, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Brâncuși a fost „redescoperit” abia în 1964 în România drept un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
Constantin Brâncuși trece la Domnul la 16 martie 1957 la ora 2 dimineața, după ce se spovedise și se împărtășise arhiepiscopului Teofil, mărturisindu-i că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”, și este înmormântat pe 19 martie la cimitirul Montparnasse din Paris.
Din 2016, în România s-a instituit, prin lege, Ziua Națională Constantin Brâncuși, pe 19 februarie.
Spunea BRANCUSI catre sateni la o revenire acasa de la Paris . V-am lasat prosti si v-am gasit si mai prosti. !!!!!!!!!!!