Înălţarea Sfintei Cruci, celebrată pe 14 septembrie, este cea mai veche dintre sărbătorile creştine și amintește de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Aceeași zi este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin.
Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Înainte de lupta cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor, împăratul Constantin a avut o viziune. Pe cer, în plină zi, i s-a arătat o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei învinge”.
Împăratul a învins, iar mama lui a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise.
Când Macarie a aşezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Biserica a devenit imediat neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vada Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.
Obiceiuri de Ziua Crucii
14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor (marchează începutul culegerii viilor) şi Ziua Şarpelui (se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până la primăvară).
Alte tradiţii spun că de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac, care sunt duse, împreună cu flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Ele se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
Tot pe 14 septembrie, în Bucovina se făceau acte ritualice pentru fertilizare. Oamenii atârnau în ramurile pomilor fără rod cruci de busuioc sfinţit, pentru o recoltă bogată în toamna viitoare.
