Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 30 mai 2017, decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data 14 mai.
Astăzi se împlinesc 73 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 mai 1948). Zeci de mii de tineri, foarte mulți dintre ei studenți, au fost arestați în acea noapte, în baza unui plan al autorităților comuniste, umplând pușcăriile și lagărele de exterminare.
De altfel, expunerea de motive a Legii 127/2017 menționează că data a fost inspirată tocmai din acest eveniment istoric.
În Maramureș, la Sighetu Marmației, este una dintre cele mai mari închisori politice din România, acolo unde au fost încarcerate elitele intelectuale, politice și religioase care prezentau un pericol pentru autoritățile comuniste.
În 1977, închisoarea a fost dezafectată și transformată în fabrică de mături, apoi în depozit de sare.
În prezent, ea adăpostește muzeul Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fiind declarată monument istoric.
Printre cele mai cunoscute închisori comuniste în care şi-au executat condamnările sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără cele de la Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava sau Văcăreşti.